Durerea ce-ai lăsat în mine, mă inundă.
Cu ea , eu sufletul mi-am împietrit.
Din stânca asta sângerândă,
Un piedestal hidos, orbește mi-am croit.
La baza lui mi-am lepădat străbunii,
Privindu-i doar ca oase seci
Singurătatea azi mi-e moștenirea.
Abandonat, sunt pradă și blestemat pe veci.
Și cu năduf am vrut să urlu,
Să-mi scot durerea dintre cute,
Fără sa știu că țip la pietre surde,
Ce nu vor vrea nicicând să mă asculte.
Căznintu-m-am, pe piedestal, să urc
Un amalgam ce-mi amintea de tine,
Dintr-un amestec din minciuni și mine,
Un idol tâmp, lipsit de tușe fine.
Păgân, complice am acceptat,
Un compromis de silă și rușine,
La care nu m-am închinat,
Dar care țipă a păcat la mine!
Strigând minciuna ce imi colorează
Sânge naiv, în sânge negru.
O jertfa inutila, ce pătează
Altarul ,proaspăt devenit funebru.
Sa nu-ti faci chip cioplit! Ei bine, iată!
M-am otrăvit!.. Și l-am făcut,
În inima rămasă despuiată,
Din clipa-n care am decăzut.
Și-am înghețat în minte doar ca formă.
O închisoare de culoarea ta,
Privindu-l pe Satan, ce se transformă
In chipul și asemănarea mea…
Cum ia controlul, aclamând a răzvrătire
Și când Paiață-i sunt, scălâmbâiat a răstignire,
În întuneric, scăpărând, un înger mic apare
La care mă holbez cerșind a îndurare …
Și-s eu, și totuși nu-s cel ce țintește,
Cu-n gest în palme îngerul strivește
Nu este empatie în gestul lui grețos
Pe fața-mi când întinde amestecul scârbos.
Si-s colții lui, dar gura mea rânjește.
Din ea, salivă a turbare izvorăște.
Cuvinte ude și înspumate urcă,
Spre idolul cretin, ce pare că se încurcă
Și pute cangrenat dar fumegă tămâie.
Deschide ochii largi și pare că învie
Eu recunosc privirea! Dar și Satan o știe
În graiul Aramaic, un antic ritual
Pierdut de mii de ani, cumplit și ireal
Mă biciuie prin carnea lipsită de voință
Îi simt determinarea, mă simte-a neputiință
Rânjind triumfător, din vrajă se oprește
Vorbind cu idolul, cu mine el vorbește
Punându-și toată ura, mă râde în litanii…
Eli? Eli! Eli!…oh lama sabachthani?
