O mie de ani

O vreme am alergat ținându-ne de mână

O vreme însorită, cu suflete furtună,

E vremea ce-mi brăzdează, lovindu-mi conștiința

Și-mi picură veninul, îmi arde-n chin ființa.

E vremea ce-mi golește de simțuri conținutul!

Că n-o regret deloc, de vină e trecutul...

Otravă -mi este sângele,  otravă multă, grea,

La transformat așa singurătatea mea,

Un chin respir în jur, la tine când gândesc

Devine greu și dens și-ncep să mă urăsc...

O lacrimă nu curge pe chipul meu uscat,

Dar poate doar așa mai plânge un blestemat....

Sunt trist acum când simt că este foarte greu

Dar tot odată știu, se poate și mai rău.

Un marinar mă simt, pe mare învățat

Și care acum se mișcă în răul de uscat.

Bolnav, nebun, și-n vis eu te iubesc absentă

Simțindu-te-n  stomac...reală și prezentă!

Și mor.  Prezentul mă sufocă, puțin câte puțin.

Și,astfel, cochetez cu-n suicid sublim.

În liniștea creată de-apropierea morții

Ființa mea se zbate în nebunia sorții,

Se-agață de trăiri se-agață de trecut

Și urletul prezent se pierde in tăcut...

Mă chinuie nevoia păcatului de sine,

Să-mi umplu gura vreau, ca altădat, cu tine,

Sperănd să-mi potolesc arsura de pe tâmple

Știind că nu-i așa , dar vrând să se întâmple.

Și în văltoarea asta, în micul vieții pic,

Ce ești tu pentru mine nu pot să imi explic.

Privind spre înapoi și revăzându-mi filmul

Esti viața mea, ești timpul, păcatul și sublimul.

Iar în trecutul vieții știind că-s nemplinit

Acum, că nu mai ești,știu clar ce mi-a lipsit.

Odata, mai demult hrănindu-mă cu tine,

Am spus ceva, simțind-o și cred c-am spus-o bine

O mie de ani aștepți o dragoste-n pustiu!

Atunci, simțind am spus-o, acum simțind o stiu!

Și dacă e un lucru ce e de nefăcut

E viața fără tine, trăită în trecut...

Te rog, mă iartă acum dacă te-am întristat

E greu sa fiu prezent deși mereu plecat.

O să adorm la loc în dependența rea
Căci drog a devenit singurătatea mea...