Plouă

E sunetul ploii ce plânge afară,

Mansarda în care mă pierd iar cu firea,

Prea multe fioruri de dor mă doboară,

Sălbatic mi-e trupul , de foc mi-e privirea.

Sălbatică viață ce nu mă îmblânzește

Și ploaia nu-mi spală dorința din ochi,

Iar vântul e rece dar nu-mi răcorește

Arsura din creștet , de suflet deochi.

Şi ploaie mi-e trupul brăzdat de dorințe

Și vânt este ceasul ce-l smulgem din timp,

Eternul din clipa ce mușcă ființe.

Ce pic este viața!...Un fulger în câmp.

Mirosul de ploaie izbește odaia,

Izbește și simțul, amestec de noi,

Se zguduie sensul, se stinge văpaia,

Aprinsă de urma trecutelor ploi.

Dar plouă... O ploaie nebună se cerne,

O ploaie măruntă, ce trece prin rost,

E ploaia ce plânge în crezuri eterne,

Durerea-nceputului ce încă n-a fost...