O babă scofâlcită a cărei vârstă se
pare că până și Dumnezeu i-o uitase, cu un ochi lipsă și o expresie pe care
timpul i-a întipărit-o cumva pe chip și care creează o repulsie instinctivă când
e privită, stă și zâmbește ca o stafie în fața Aishei, în timp ce o mângăie
ușor pe păr într-un gest de o tandrețe ciudată:
- Copil frumos....
Scoate o batistă ce cunoscuse și
vremuri mai bune, o umezește cu limba și apoi începe să îi șteargă fața cu
gesturi familiare, deși total necunoscute bietei fete, care se supune chinului
acesta încercând în suflet sentimente contradictorii de repulsie și fascinație
tot odata. Ca și cum nu ar fi înțeles nimic, baba repetă gestul conștiincios
până se declară mulțumită de rezultat. Figuri murdare și curioase se ițesc de
peste tot privind-o pe fată. Un țânc se apropie și se lipește de piciorul ei ca
și cum ar fi cunoscut-o din totdeauna.Ca pe o soră mai mare.
- Hai să mănânci, o îndeamnă baba cu un
glas dogit de prea mult tutun. Ești numai piele și os. Nu o să te vrea nimeni
așa. O să rămâi fată bătrână. Trebuie să te îngrași!
Deși greu , în timp Aisha a ajuns să o
îndrăgească pe baba Greta. Urâtă la înfățișare, baba Greta era toată un suflet.
Dar, în lumea asta hidoasă și grotească aveai nevoie de ceva vreme să te poți
obișnui cu totul și să poți vedea frumosul din ea. Cum tot vreme îți trebuia să
te poți obișnui mai ales cu mirosul ,care te alunga repulsiv. Dar care, odată învățat
te și atrăgea. Într-un mod unic , într-o combinație de mizerie și mister.
"Meșteșugul" era ceva de
neînchipuit pentru cei din afară. Existau oameni care de bună voie se schilodeau
ca și investiție în viitor. În lumea asta totul se rezuma la cât ești în stare
să faci. Bunul tău cel mai de preț era valoarea asta a ta..
Astfel se așezau lucrurile, pe calapoate
de neînțeles pentru oameni obisnuiți ca noi. În lumea asta cei mai valoroși
erau aceia care aduceau cea mai multă bunăstare. Pentru o femeie cu "
mană" se iscau permanent bătăi printre cei tineri și uneori chiar si
printre cei care nu mai erau chiar atât de tineri. Femeile acestea erau cele
mai curtate. Uneori degeaba erai o femeie frumoasă dacă nu erai în stare să
aduci bunăstarea. De multe ori, o femeie fără o mână era mai căutată decât una
frumoasă.
Și peste tot domnea o insensibilitate
crasă. Brutalitatea era ceva banal. Iar prostia era la ea acasă. Lumea asta era
o adunătură de idioți suficient de căliți să poată face față oricăror feluri de
lipsuri și neajunsuri Și, totodată suficient de proști încât să-și confunde
conducătorul cu Dumnezeu într-un amestec de fanatism religios și adorație. Nu se supuneau, între ei, nici unei legi
cunoscute de noi deși , pe stradă înțelegeau cumva că lucrurile stau diferit de
la un punct. Nu respectau în schimb nici un fel de autoritate. Pentru ei
"Legea" era sfântă! "Legea" era ceva ce aveau numai
ei."Legea" spunea că trebuie să asculte orbește de conducătorul lor,
pe care ei îl numeau împărat și care avea drept de viață și de moarte asupra
tuturor. Putea să îi schilodească pe toți după bunul lui plac pentru că
"legea" îi permitea asta. Și absolut toți trebuiau să îi dea
"zeciuiala" din caștiguri.
În lumea asta camăta este sistemul lor
bancar. Absolut toți sunt cămătari. Nimic nu se împrumută fără interes.
Garanția ești tu! Dacă nu reușești să îți plătești datoriile poți deveni sclav.
Dacă ajungi sclav ești nevoit să recuperezi datoria de cinci ori. Dacă nu ești
in stare să o recuperezi poți fi vândut, schilodit. Ești la discreția celui
care te deține. Nici împăratul nu te poate scăpa fără să plătească în locul tău.
Asta e lumea pe care doar am creionat-o
puțin și în care , fără voia ei intrase Aisha. Cu toate acestea nimeni nu o
confunda cu unul dintre ei. Toată lumea o privea ca pe un outsider. Asta îi
conferea un statut special.
Și în toată nebunia asta de lume ascunsă
se deosebea un om. Împăratul. El nu trăia la un loc cu ceilalți. Avea o casă
adevărată. Deși trăia oarecum modest pentru că asta era ceva înrădăcinat în
conștiința lui de multe generații. La fel cum și prințul avea să trăiască atunci
când îi va veni vremea lui să domnească. Împăratul, spre deosebire de supușii
lui era un om educat. Avusese parte de profesori adevărați particulari, la fel cum se îngrijise ca Paul,
prințul, să aibă și el. Nu merseseră nici unul dintre ei la nici un fel de
scoală oficială. Dar pregătirea era una zilnică.
Modestia în care trăiau se putea
numi lipsa opulenței. Aveau un trai spartan. Se cuvine însă să vorbim despre
averea acestei familii regale. Averea familiei era și tezaurul lumii lor. Și
era ceva sfânt. Împărăția asta avea cel puțin cinci sute de ani de existență. Anii
aceștia au permis prin educație și prin acceptarea lipsurilor ca averea,
secretă și lipsită total de biruri, taxe sau impozite să ajungă una din cele
mai mari averi din lume. Doar câțiva oameni de pe tot cuprinsul pământului știau
de existența acestei averi. Familia deținea capitaluri uriașe. Putea manipula
piețe de capital în întregime și, din punctul asta de vedere era una din cele
mai de temut familii din lume. Uneori, împăratul era văzut în sediile celor mai
mari corporații din lume și cei care îl cunoșteau știau că lucruri grave stau
să se întâmple. De obicei se luau decizii care puteau schimba soarta multor suflete,
decizii luate fără nici cea mai mică urmă de regret. Nici un suflet nu putea
rămâne în situația celui mai de sus supus al său. Iar dacă, uneori se întâmpla
asta exista "legea" ca și protecție. Unul din supușii săi avea mai
devreme sau mai târziu să îl găsească pe nefericit și să îl ajute să plece
dintre ei.
Prințul Paul, așadar era un om cu un
statut aparte. Un statut excepțional. De existența lui nu știau decât supușii
împăratului. Era cunoscut, între ei peste tot în lume. Dar el nu era conștient
de asta. El era forțat ca în afara orelor de studiu să trăiască printre cei
asemeni lui. Dorința lui cea mai mare era ca într-o zi să schimbe lumea! Lumea
lui și lumea cealaltă. Dar ce copil de vârsta lui nu vrea să schimbe lumea? El
nu stia că asta ar putea fi posibil pentru el. Nu știa de averea colosală care
într-o zi avea să îi slujească intereselor lui. El, ca orice copil de vârsta
lui, așa cum am arătat, dorea să schimbe lumea ideatic. Dorea asta și gata.
Peste toate însă, cu fiecare zi ce
trecea începea să o privească pe Aisha altfel. Mereu altfel. Și vedea că și
ochii aceia uimitori de verzi încep să îl privească diferit. Știa, pentru că îi
fusese adânc înrădăcinat în conștiință, ca de altfel tuturor , că într-o zi
Aisha v-a trebui să plece. Ea nu era ca el! Era din lume... Dar cine poate să
îi explice asta inimii? Cum să stie inima de așa o diferență?
Din partea împăratului nu existau
obiecții deocamdată. Pentru el lucrurile erau așa cum trebuiau să fie. Aisha,
dragă sau nu fiului său, într-o bună zi va trebui să plece. Așa a fost
întotdeauna! Așa era drept și nu exista altă cale.
Nici nu încăpea în ecuația asta ceva
numit dragoste. Ei nu erau oameni obișnuiți deși li se permitea absolut orice,
chiar să și iubească. Ei erau deasupra oamenilor de rând . Lumea era a lor!
Dețineau supremația ! Gradul sublim! Deasupra lui treizeci și trei masonic.
toată povestea? clik aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu