vineri, 23 februarie 2024

Nebunul (parte a patra) – Recital

 I.

Când iubești un sloi de gheață

Neființa te înhață!

Dar o crezi a fi un sfeșnic

Ce te ține-n viață veșnic! 

                                Ce mai hoață!

 Te despoi de tot și singur,

Gol, desculț, învins, pribeag,

Din ce simți îți faci toiag

Să te ajute-n drumul sigur!

                                   Înspre iad…

 Tu smintit și ea absentă,

Într-o luptă indecentă,

Te-amăgești, spunând: e pace,

Din durerea-ți carapace… 

                         N-ai ce face…

 Hrană ura îți devine

Faci ce poți să-ți fie bine…

Flămânzești cu firmituri

Prin săruturi și torturi.

                             Și înduri…

 Fără formă, fără capăt

Fără leac! Fără rușine!

Fără eu și fără tine!

Desfrânat și alungat…

                               Ai aflat…

 Căutat și amețit!

Amăgit și murdărit

Mângâiat și-apoi lovit

Și lovit și iar lovit… 

                           Ce smintit!

 Al tău suflet? Un bordel!!!

Dau buluc amanti-n el!

Iar cearșaful satinat 

Azi e cârpă, e spurcat!

                      Un f…luid amestecat…

Vinovat îi cauți gustul … 

Prin amestecul grețos,

Îl înghiți, ești amuțit …

Dragostea nu mai există! 

                                 A fugit…

  Blestemat, tu ai murit! 

 

    II.

 

 Din durere, m-am născut

Asta-i tot ce-mi amintesc

Circ e tot ce mai promit!

Sentimente?

                           Le vomit! 

Vezi  vioara care minte

Cand îți cântă a păcat?

Cine vrea, și-o vrea, o simte!

Până cântă a stricat!

                         S-a dezacordat…

 Apoi vine s-o repar!

Iar când cântă îngerește,

Prin spelunci imi strălucește. 

Ce-am făcut, că n-am habar?

                              Zici că-s pește!

 Mă iubești! Sigur că da!

Când? (rostesc încet), tu taci…

Îmi răspund, rânjind cu gândul

Atunci când îmi vine rândul…  

                    Da!... nu-s fluturi, sunt gândaci…

 Ai murit, cam de pomană…

Când fu vremea să mă nasc,

Moartea, a fost mai umană

Decât scârna ce-o aveai!

                                  Dragoste… parcă-i spuneai?...

 Poate cineva va ști,

Ura-ți toată într-o zi,

Stoarsă din durerea crasă!!

Te-ai urât…  s-o poți iubi!!! 

                                         Dar mie nu-mi pasă!

marți, 13 februarie 2024

uneori...

 Uneori ascund de mine cuvintele tale…

Azi devenite bisturiu  

fără comportament chirurgical.

Doar un du-te vino… știi? ca-n dragoste…

Însă  atavic… Prevestitor de inconștiență…

Oare ce ar mai putea mutila astăzi?

 Idea de suflet mutilat deja?

...de atat de multe ori încât am uitat cum era ?

Iar eu cu milă  gândind  ca de obicei, 

Că nu e corect pentru bisturiu…

 

Mi-e teamă de umbra din fața mea

Înainte mergătoarea și născătoarea 

de  întuneric cu rânjetul pictat hidos.

Mi-e teamă că în întuneric, în bezna totală,

nu se va mai distinge suflet.

Întuneric ce înghite  întunericul…

 

Să nu aprinzi lumina! 

Mi-e rușine de ce gol sunt 

Aș prefera să fiu în curul gol!!!

Prin conturul coastelor slabe de sub piele,

Aș arăta bine îmbrăcat…

 

Sau poate teama e nejustificată

(Iar asta e teama mea cea mai grozavă!|)

Că am ajuns să jelesc ca o bocitoare tâmpă,

ceva ce nu am avut niciodată…

Un suflet… orice suflet…

Al meu, al tău… al nostru...

 

Cum dracu sa ceri ceva ce nu există?…

Idiotule!

 

luni, 15 ianuarie 2024

Nebunul, Testament (partea a treia)

            Ți-am dat tot viață... Cu mâna, cu gura, cu sufletul. 

Iar acum privesc de după gard, 

totul acesta terfelit… 

Cum a fost mereu… 

Acolo, noroi amestecat cu transpirații străine,

Aici, carcasa pe care o forțez. 

Inspiră, expiră… 

Un exercițiu pur mecanic. Fără sens. 

Un lucru deprins de prea multă vreme…

      - Inspiră! 

      - De ceeee?( o șoaptă).  

      - Taaaci!…Expiră!

      - Într-o zi nu o să te mai ascult…

 și știi asta la fel de bine ca mine! 

Mă agăț de motive și rațiuni inspiratorii!

 Și le găsesc umilitor de mincinoase… 

       - Taci….Inspiră! 

Viața e o curvă… 

       - În sfârșit un adevăr!

       - Taci!… Expiră! 

       - M-ai lăsat să explic omizilor,

fluturii din stomac… Idiot! 

       - Taci!… Inspiră! 

Văd carcasa asta după un gard, în întuneric.

 De partea cealaltă, în lumină, 

Tot ce am avut și nu mai am, mai frumos și mai de preț, 

Dăruit cu mâna mea și cu toată dragostea. 

Și totul acesta,  amestecat în noroi, 

de picioare de amanți, 

luat în bătaie de joc și murdărit

 în toate felurile posibile

 cu știința, îngăduința și amuzamentul celor cărora, 

cu dragoste, le-am dat tot. 

Carcasă fără rost, mă uit și văd

 în murdăria abjectă, doi ochi…

 Ochii Amarului, copil inocent. 

Ce nume predestinat! 

         - Te rog… inspiră!… 

Doi ochi fără gură, fără nas și fără frunte, 

Doi ochi ce se holbează la mine

 a blestem și mă sperii. 

Nu am crezut în blesteme… 

Și acum mă uit cu milă la ei 

Nu am crezut în blesteme. 

Dar, na… adevărul e cel mai greu de crezut

          - Hai, expiră!…. 

Aici… carcasă sângerândă. 

Sânge acum necurat! Amestecat. 

Amalgamat.

 Catalizatorul- Busolă spre iad! 

M-a dus glonț acolo! 

și era pustiu 

Am strigat, am țipat, am urlat… 

Îți vine să crezi?? Gol!!!!

 M-am reîntors și am înțeles! 

Toți demonii erau aici. Pe lângă mine. 

Eu nu-i văzusem. Fluturii de stomac 

orbesc.

 Ce să-ți las? Ți-aș lăsa amarul meu 

Dar asta o să-ți transforme fierea și pelinul în delicatese. 

Poate singurătatea? Asta te-ar sminti! 

Altceva nu am…

 Iar singurul adevăr e un blestem… 

Testamentul meu pentru tine… 

Nebunule! …

O să-ți fie dor să-mi pese… 

         - Te rog ins… 

         - Taci dracului! Mori cu demnitate!

joi, 21 septembrie 2023

Iubirea mea?

Iubirea mea? E doar o-nchipuire

nascuta din durerea de intreg.

Am plasmuit-o despicand in patru fire,

un suflet ce nu pot sa-l inteleg.


Inchipuirea mea, nu are nici o forma!

Cu ea am creionat conturul tau.

Si acolo unde nu era vre-o noima,

Am pus minciuni, in capul meu…


Iubirea mea? un gand nascut departe,

Si proiectat, nonsens, asupra ta.

Umplut cu vise multe si desarte

Ce le-ndreptasem  impotriva mea.


Nonsens cu sens la mine-n gand…

Neadevar! Un tremur in tranzitie…

Hranindu ma cu el , flamand,

Era sa mor, ucis de inanitie.


publicat de Scutaru Ghiocel

duminică, 30 octombrie 2022

Nebunul(partea întâi)

In liniştea rece din noaptea pustie

Privesc ochii tulburi, de nebunie,
Delirul sălbatic mă oboseşte
Dar mila profundă mă copleşeşte.
Ce e cu tine, sărmane nebun?
Cum să te-ajut? Ce pot să îți spun?
Sssst! Taci! Că-s aici - îmi şopteste,
Şi-or să mă-nhațe iar mișelește!
Taci ca mormântul! Nimic nu mai spune!
Îi amăgesc inca- o noapte și iar va fi mâine.
Daca nu, vor muşca din sufletul meu,
Ca o haită de câini! Și mi-e greu...
Eu am iubit-o ! Am dat foc la îngheț.
Eleganță și stil am croit din dezmăț.
Ha, ha, ha! Ce sublime culori
Inventam împreună în pic de sudori!
Cu trăiri zguduiam cerul din temelii
Cu trăiri dărâmam porțile lui aurii.
Haaa! Naduşea Bunul prin stratosferă
Alergând îngerii îmbătați de himeră!
Ha, ha, ha! Și eu iubeam cu toată gura!
Auzi?... Cu toată gura! ... Cu palmele!
Cu sângele, rărunchii cu tâmplele!
Orbește cu ochii, sufocat cu respirul!
Îmi iertasem dușmanii! Iubeam cu derilul!
Dimineața-şi chema Bunul îngerii în cer
Peste zi, numai demoni rânjeau a mister...
Și seara iubirea porți dărâma
Iar îngeri și demoni buluc aduna!
Îmbătați îi formam în ocean de iubire
Un amestec vrăjit de culoare și fire.
Sst! Auzi? Sunt acolo! Îi vezi?
După ochii aceia! Aaa..lbaştri... sau verzi...
Într-o zi, a tacut şi-am crezut
Că Bunul, gelos ,c-am creat, m-a bătut.
Nu! Nu! Nu!
Lipsită nedrept, de îngerii ei
Și muncită cumplit, de demonii mei,
A ales să sfârşească-n tăcere.
Şi-am priceput la final, ce înseamnă durere...
Cu demonii ce iau urma pașilor mei,
Și porți ferecate de mână de zei...
Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu....
Unde ești? Unde te-ai stins,
De când demoni m-au cuprins?
Fugi și spune-i negreșit!
Haide! Iute! Ce mai stai?
Că-s aici şi-s pregătit
Sa scăpăm îngeri din rai!
-----------------------------
Sărman nebun, minte defectă...
Cum să fac să fiu scapat?
De privirea lui dementă,
Ce-n poveste m-a băgat?
Să mă duc s-o caut
Și să-l potolesc?"
Sau să sparg oglinda?
Să nu-l mai privesc!


Nebunul (partea a doua)

 Vioara îmi cântă iubirea.

Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Auzi-o cum cântă a păcat!
Ce nebun!!! Cum s-auzi? Ai plecat.
Astăzi dansez cu-amintirea...
Un, doi, trei. Un, doi, trei
Mă năruie, mă istoveşte...
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Artist implacabil e soarta,
Iar inima mea este poarta,
În care arcuşul loveste.
Un, doi, trei. Un, doi. trei...
În ochii tăi îndrăznesc
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Să mă uit ca-ntr-o carte,
Nebunia mă minte că poate
Mai sunt aici, că-i iubesc...
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Cu brațele-n sus, păr vâlvoi
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Ce l-au smuls palmele mele,
Un impuls inutil de durere
Şi țip: " Acest dans e cu noi!!!"
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Te-nşel draga mea. Ce mişel!
Un, doi, trei. Un, doi, trei...
Şi crede-mă, doare de mor.
Pentru că începe să fie uşor
Cu-amintirea ta să te-nşel.
Un, doi, trei. Un, doi, trei...

Poesie

 Intr-o lume fadă, tristă

Dezvelită purpuriu
Unde suflet nu există,
Corpuri pline de pustiu...
Unde zâmbetul e nud,
Dezvelind nătâng și gri,
Pe cuprins rece și ud
Ce prostie a iubi...!
Când pustiul te ajunge
Și te-amesteca pervers,
Și te roade pân la sânge...
Mai poți tu sa îmi fii vers?
In întreaga nebunie
Ce cuprinde tot pământul!!
Sa-te aleg ca poezie
Ce îmi potolește gândul?...
Ce-mi adapă setea, focul,
Și îmi răcorește fruntea?
Ce îmi va croi norocul
Și reconstruiește puntea?
Poezie îngereasca?...
Doar o cale spre lumină.
Dintr-o lume ca o iască
Către timpul ce-o sa vina?

Peisaj

Ai mazgalit cu negru tabloul despre noi,

Cand sufletul l-ai rupt in doua,
Sa-ti iei bucata inapoi…
Intelegand ca asa vei fi noua…
Ai spart in tandari raiul. Maruntel!
Pe care-l construiam ca rob…
Privesc acum la dragostea din el,
Ce se reflecta-n fiecare ciob.
E iad din nou, un iad ce doare,
Sunt inutil ca mai demult…
Privesc la raiul, țăndări la picioare,
Sunt mut, nu ințeleg , dar te ascult.
Și mor. În fiece secundă, puțin câte puțin…
Am acceptat și poate este drept,
Și poate asta încercam să-mi spun…
Încet, încet iubita mea… încet , încet…
Cândva mi-ai spus că mă iubești,
Minciună! Ce-mi încălzește iadul mai ușor!
Și mă întreb dacă nu-i mult,
Și dacă nu-i mai înțelept să mor…

Furie


Te-aș smulge din pieptul strivit…
De durere! Te-aș arunca la câini!
Și aș privi în tăcere,
Pân la sfârșit,
Cum ești sfâșiat în bucăți! Bucățele!
Și poate dispare, durerea cu gust de silă,
odată cu tine,
În dinții de câine…
Să nu mai existi! Să uit că ai fost! Fără milă!
...Ori că încă ești parte din mine.
A fost o vreme când pe Satan am strigat,
să te vând,
Să-mi cumpăr fericirea, vinovat…
Acum te-aș da degeaba, și chiar rușinat
Ar fi un miracol dacă te-ar vrea!
M-ar mira…
Dar până și El nu aleargă după vânt,
Nimicuri fără sens culegând…
Poate un câine turbat și flămând
Să încerce să te înghită! Deși…
Mi-e teamă că dintre dinți te-ar zvârli!
Te-aș arunca la câini suflet tâmpit!
Dar unde găsesc eu dinți ascuțiți ca de câine?
Să fii sfâșiat! Pe nemestecate înghițit!
Unde mai este așa multă turbare ?
Ca-n mine...

vineri, 13 septembrie 2019

Întrebare

Lumea asta moare-n soare.
E un hoit întreg pământul!
Plin de viermi,fără valoare,
Rup din suflete cu rândul. 

Ici și colo câte-o oază,
Suflet , licăre difuze, 
Viermii sar și se îmbuibă!
Rup bucăți ca să se-amuze. 

N-aveți suflet! Și se pare
Că rupând bucăți din noi,
Vă hrăniți pe fiecare
Silă aducând cu voi.

Doamneee! Fie-ți de deochi!! 
Fă ceva!!! Trăznește! Tună!
Tu nu vezi că și în ochi 
Viermii ăștia ni se-adună?

Tu nu vezi că ne-or seca
Cu mizerii și gunoi? 
Până ne vor termina
Ca și ei, să fim și noi???

Ne vorbesc de dragoste 
Sfâșiind bucăți în dinți, 
Și ucid în liniște...
Viermi cu ochii ca de sfinți. 

Și când doar o firmitură 
De suflet se mai găsește,
Tu-mi trimiți un înger care 
Să ma scape își dorește. 
Dar, oare, mai am scăpare?
Asta da! Asta-ntrebare!

joi, 12 septembrie 2019

Poezie

Intr-o lume fadă, tristă
Dezvelită purpuriu
Unde suflet nu există,
Corpuri pline de pustiu...

Unde zâmbetul e nud,
Dezvelind nătâng și gri,
Pe cuprins rece și ud
Ce prostie a iubi...!

Când pustiul te ajunge
Și te-amesteca pervers,
Și te roade pân la sânge...
Mai poți tu sa îmi fii vers?

In întreaga nebunie
Ce cuprinde tot pământul!!
Sa-te aleg ca poezie
Ce îmi potolește gândul?...

Ce-mi adapă setea, focul,
Și îmi răcorește fruntea?
Ce îmi va croi norocul
Și reconstruiește puntea?

Poezie îngereasca?...
Doar o cale spre lumină.
Dintr-o lume ca o iască
Către timpul ce-o sa vina?

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Foc! Foc! Fack!

M-am pierdut în ochii tăi
Foc! Foc! Fack!
De nu mă mai vezi în ei!

Și așa tare m-ai iubit
Foc! Foc! Fack!
Când pe el nu l-ai avut.

Și a fost așa frumos
Foc! Foc! Fack!!
De parcă nici nu am fost

Răspundeam cu dragoste
Foc! Foc! Fack!
Dar ți-eram o pacoste

Pentru tine-s unicat
Foc! Foc! Fack!
Numai de aș fi plecat.

Și-așa tare te-am mișcat
Foc! Foc! Fack!
Bogdaproste c-ai scăpat!

vineri, 4 ianuarie 2019

Lasă

Lasă-mă să văd in ochii tăi
Păcate pe care tu
O sa le preschimbi
În minuni nerostite
Lasă mâinile tale,
Să deseneze cu trăiri
Jurăminte mute,
Pe pielea mea însetată
Din dor de noi
Lasă buzele tale
Să urle în tăcere,
Fapte ce nu vor cunoaște
Nimic mai departe de noi doi
Lasă-mă iubito!
...Să-ți recit din dragoste
Printre picuri de sudoare
Picaturi de fericire eterna.
Lasă-mă și nu mă lăsa!
Iartă-mă în brațe,
Uită-mă în săruturi
Plânge-mă în ochi,
Suspină-mă la sâni,
Urăște-mă că trec!
Că nu sunt etern...
Dar iubește-mă
Dacă mai știi că am fost...

miercuri, 19 septembrie 2018

Capcane

Am inventat capcane pentru îngeri
Și viața-n aștetări mi-am ruinat.
Târziu, când am văzut că nu-s nici demoni,
În bestie cu chip de om m-am transformat.

Și liber, adormindu-mi rațiunea
Fără să înțeleg că vreau ceva,
L-am plăsmuit pe Dumnezeu, de lunea
Iar până sâmbătă am răgușit, chemându-l să mă vrea.

Pe urmă, vinovat, l-am răstignit la  mine-n suflet,
Dar nici Celălalt  nu s-a grăbit s-apară.
Într-un târziu, sătul de inutil și urlet
M-am transformat voit în fiară.

Și am rămas un om cu chip de monstru,
O viziune sumbră, ca un simulacru,
Când tremurând crispat, în chinul vostru,
Fără motive, să mă faceți sacru.

Dar voi, mă disipate în picuri fine,
Și când m-amestecați în ură și săruturi,
Mă recompun abil din amintiri străine,
Și gol, alerg aiurea, să prind fluturi.

Îmi e așa ușor,  ca să mă leg între blesteme
Când nu mai înțeleg puterea din cuvinte,
Când nu mai am deloc a mă mai teme,
Că mi-au rămas așa puține lucruri sfinte.

E un timp când rugăciunea, plânge nebunia,
Iar eu mă-nchin la pietre reci și surde.
Mai știu că e pierdută bătălia,
Când înțeleg că n-am unde m-ascunde.

Atunci, rămân încolonat ca toți născuții,
Cuminți... când așteptăm să-nceapă secerișul.
Spectacol suntem toți în fața morții,
Ce nu își mai tocește ascuțișul.

Și peste toate-acestea, am iubirea-n sânge.
Chiar blestemat deja, eu îndrăznesc să sper,
Că moartea-n fața mea, securea își va frânge,
Înfiptă-n viața asta, pe care nu o cer.

Iar la final, o ironie a sorții...
În universul care, eoni a adunat
Mă simt bătrîn în fața morții,
Deși e limpede că nici n-am existat.

duminică, 9 septembrie 2018

poveste

A fost odată ca niciodată că de nu ar fi nu s-ar povesti! :)
A fost un împărat mare și puternic! Atât de mare era faima împăratului acesta încât oamenii din toate colțurile lumii băteau drumurile numai să caște gura la el și apoi să se laude că l-au văzut! Atât de puternic era împăratul acesta încât voinici din toată lumea dar și zmei de pe tărâmul celălalt veneau să se bată cu el doar, doar l-or învinge și vor intra în istorie și în povești! Degeaba! Împăratul îi zvânta pe toți făcându-i să plece cu coada între picioare și plini de ocară în timp ce faima lui creștea de la o zi la alta! 
 Împăratul acesta fusese binecuvântat cu toate darurile pământului! Avea bogății de curgeau pe geamurile visteriei lui direct în noroi! Avea o faimă demnă de invidiat! Avea o soție pe măsura unui împărat! O zână care rupea cu o singură privire inimile tuturor celor care îndrăzneau să ridice ochii din pământ! Dar, pentru că nu ar fi poveste dacă nu ar fi un dar, împăratul acesta era mâhnit peste măsura! nu avea nici un copil si din cauza asta nu mai ridica se de multa vreme capul din pamant! Ce nu facuse saracul Imparat? Chemase toate vrajitoarele pamantului care ii promisera ajutor! Dar le si luase capurile pentru ca indraznisera sa il faca sa spere in zadar! Acum, de frica nu mai indraznea nimeni sa ii promita ajutor! 
   Intr-o buna zi, sa mai uite de necazul lui, pleca la vanatoare! Lua cu el o cireada de ogari si toata curtea! 
   Si pleca in codrul des de la marginea imparatiei lui, codru ce se pierdea pana pe taramul celalalt! 
  La un moment dat, fugarind o caprioara se indeparta de toti cei ai lui fara sa stie si tot fugind dupa ea se pierdu in codrul des fara sa stie ca trecuse de mult de hotarele lui si acum era pe taramul celalalt! In cele din urma reusi sa rapuna caprioara cu o sageata dar mai alerga vre-un ceas dupa ea asa ranita cum era! 
    Cand in sfarsit se opri langa vanatul sau, nici nu apuca bine sa se dea jos de pe cal ca o aratare urata si hidoasa, jumatate drac jumatate om se si napusti si haț caprioara la subsioara si tuleo! Imparatul il ajunse repejor si ii arse una dupa ceafa de vazu aratarea stele verzi in mijlocul zilei! Speriata de asa o zmetie, aratarea se puse pe urlat! 
    - Sariti fratii mei, ca ma omoara omul! 
Nici nu termina bine de spus ca imparatul se si vazu inconjurat de douazeci de aratari la fel de urate ca si el! 
 - Ptiu! Da urata mama ati avut maaaai pocitaniilor! 
Au sarit aratarile peste el toti gramada! Dar nici imparatul nu era un neica nimeni! Si incepu sa le imparta la scatoalce una dupa alta cu generozitate! 
   - Aoleu fratilooor! Cine e puiul asta de drac cu chip de om? Cum sa ne bata pe toti? Mai prasleo, da fuga acasa si cheama pe tatuca sa ne scape de beleaua asta de om ca am dat de dracu! 
   Fugi praslea intr-un suflet acasa la tartorul cel batran care, atunci cand auzi veni cu o falca in cer si cu una in pamant sa isi scoata odraslele din mana dracului cu chip de om!
   Dar cand il vazu se linisti si isi alunga aratarile de copii care incotro! 
   - Te stiu omule! Idiotii astia nu stiu cu cine si-au facut in card! Iarta-i ca sunt tineri. Daca ii cruti iti indeplinesc orice dorinta vrei tu! Ma rog nu mi-i mai zvanta ca ma doare sufletul si pe mine! Ce sa iti dau sa mi-i lasi in pace?
   - Nu ma las pana nu le tai limbile la trei si copitele la patru! tipa imparatul
  -  Apoi daca e asa, stai sa iti arat cine sunt eu! Urla tartorul aruncandu-se inspre el! 
   Si incepu o lupta care tinu trei zile si trei nopti! Se minuna imparatul de puterea tartorului! Nu mai intalnise asa ceva niciodata! Dar nici el nu se lasa
  Intr-a patra zi ii paru rau imparatului ca nu se oprise prima data! Dar tartorul lupta ca de moarte! La amiaza tartorul spuse:
   - Hai sa ne oprim sa bem apa! 
   - Hai raspunse imparatul, dar sa nu te puna dracul sa umbli cu prostii ca nu stiu ce patesti cu mine! 
 Se oprira si baura apa, si isi trasera sufletul! Dupa asta tartorul vorbi iar
   - Imparate, de ce vrei tu sa moara astazi unul dintre noi? Hai mai bine sa facem pace! stiu ce iti lipseste! nu ai un copil. Mama copiilor astia a murit acum un an cand a nascut pe cel mai mic dintre copiii mei. Eu iti dau copilul acesta in schimbul vietii mele si a celorlalti nemernici de copii. Ia-l si hai sa facem pace! 
    - Tartore! Ai inebunit? cum sa apar acasa cu asa o aratare? vrei sa ajung de rasul lumii? 
    In timp ce imparatul nu stia ce sa mai faca sa il refuze pe tartor, dintr-un tufis, iesi cel mai mic dintre frati! Doamne dragilor! Era atat de urat ca iti venea sa-i plangi de mila! Dar, imparatul poate de prea multa oboseala gasi ceva care ii placu la el si intr-un final accepta!
   Il sui pe cal si pleca spre palatul sau! Pe drum lumea o lua la sanatoasa cand il vedea si babele faceau cruci si scuipau! Imparatului nici ca ii pasa! Ajuns la palat, ii spuse imparatesei tarasenia si imparateasa lesina de zece ori cu tot cu alaiul sau de domnisoare! Garzile stateau pregatite cu sulitele sa impunga puiul de drac la prima strigare! Puiul de drac insa nici nu baga de seama ca toata aceasta agitatie era din cauza lui! Degeaba staruisera toti sfetnicii sai sa renunte la hotararea lui si sa lepede puiul de drac! degeaba planse imparateasa si lesina incontinuu! El nu, si nu! 
Asta e copilul meu si gata! 
    Copilul acest crescu intr-un an cat altii in zece! in curand toti se temeau de el pentru ca era urat ce-i drept dar era curajos si puternic din cale afara! Dar crescand, vazu ca era privit cu sila si teama si se intrista. El nu intelegea de ce toata lumea il priveste asa! Si usor, usor ajunse sa fie tot mai singur. Odata, ascuns in grajdi langa cai, auzi grajdarii razand de uratenia lui si spunand ca cei ca el sunt pe taramul celalalt. Asta il facu sa se hotarasca sa plece de acasa! Se duse la imparat si ii spuse ce hotarase el. Degeaba incerca imparatul sa il opreasca! El nu vru sa auda nimic! Isi alese un cal si pleca mancand pamantul! O lua prin aceiasi padure pe unde in urma cu cativa ani se ratacise cel ce ii era tata acum! Dupa mult mers fara nici un rost, i se facu sete. tot cautand un izvor sa bea dadu de un lac unde auzi rasete! se furisa pe dupa copaci si uitandu-se vazu trei zane care faceau baie. Toate erau frumoase, dar una era atat de frumoasa incat uita de tot si ramase ca prostul. Se indragosti pe loc! Atat de uimit fu de frumusetea ei incat uita ca e ascuns si se ridica privind ca prostul! Una din zane il vazu si se puse pe tipat! Dupa ea si celelelalte! Atat de rau se sperie cel urat incat o rupse la sanatoasa! O saptamana statu la panda doar doar o sa revina zana lui sa o mai vada odata!  Dupa o saptamana zana veni! Si, fiinca era zana il simti! 
 - Stiu ca esti ascuns intufisul acela, spuse zana aruncand cu o piatra in capul lui! De ce ma pandesti ca un hot si nu iesi la lumina sa te pot vedea asa cum e normal?
 - Nu pot iesi, indrazni sa ii vorbeasca el. Te-ai speria de mine si ai fugi! 
 - Ei, hai, nu ma sperii eu asa usor! Iesi la lumina ca un om cinstit! 
 - Nu ies! Stau aici ca sa nu te sperii! 
 - Iesi ma cand iti spun! 
  - NU IES! Sunt urat ca dracul si nu vreau sa te sperii!
  - Uite, daca esti atat de urat precum spui tu ca esti iti promit ca te transform in fat frumos! Dar daca nu esti atat de urat sa stii ca te fac un broscoi raios! Si acum iesi ca ma enervezi si te bat cu pietre! 
   Timid si cu capul in jos iesi de dupa tufis.
    - Da, ai dreptate! nu esti prea frumos... 
Dar din clipa aceia se transforma intr-un fat frumos! 
   - Hai, du-te acum si nu mai pandi femei de prin tufisuri! 
   - Nu te pandeam pentru ca eram urat! Te pandeam pentru ca te iubesc!
    - Ma! Tu vrei sa fii broscoi?
    - Nu-mi pasa ce sunt! La fel de draga imi esti!
Hei dragilor, ce sa intamplat acolo nu stiu sa va spun! Cert este ca nu a fost facut broscoi! Si dupa un timp se intoarse la palat cu zana lui pe cal! Culmea e ca cei pe langa care treceau fugeau din calea lor iar babele faceau cruci si scuipau! Imparateasa lesina de zece ori iar imparatul reusi sa ridice capul din pamant si sa zambeasca pentru prima oara! El ii recunoscuse ochii fiului sau, aceiasi pe care ii remarcase prima data, aceiasi care o facuse pe zana sa nu il mai poata transforma intr-un broscoi! 
    Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asta! :) 
  Noapte buna! :)